Posibile complicaţii ale hemoroizilor (1): Sângerarea hemoroidală

sangerare hemoroidala illustratie

Cea mai frecventă complicaţie a hemoroizilor, în lipsa unui tratament, este sângerarea acestora. Iată ce trebuie să ştii despre această condiţie de sănătate:

Sângerarea hemoroidală este cauzată de lezarea unor vase sanguine superficiale, în timpul defecaţiei, mai ales în cazul constipaţiei, şi se manifestă prin eliminarea sângelui prin anus, condiţie cunoscută şi sub denumirea de rectoragie. Sângele este de culoare roşie, proaspăr şi în cantităţi reduse, iar pentru orice astfel de sângerare, este necesară prezentarea la medicul de specialitate. Semnele de alarmă, adică cele care indică o urgenţă medicală includ: orice modificare a caracterului unui astfel de sângerări sau asocierea cu aceasta a diverselor manifestări clinice cum ar fi: scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare sau dureri abdominale semnificative.

Simptomatologie şi diagnosticare

De obicei, sângerările hemoroidale nu vor fi primele simptome ale persoanelor care suferă de hemoroizi. Înaintea apariţiei sângerării, alt simptom este, de regulă, durerea localizată în zona terminală a tractului digestiv. În cazul hemoroizilor care se află într-o primă fază a dezvoltării, durerea nu va fi de intensitate foarte crescută, astfel, există riscul ca aceasta să fie trecută cu vedere, fiind catalogată ca un oarecare disconfort. Sângerarea hemoroidală, pe de altă parte, reprezintă deja un simptom care nu mai poate fi ignorat, momentul apariţiei acesteia fiind, de obicei, momentul în care pacienţii se prezintă la medic.

Odată ce pacienţii au ajuns la medic şi descriu simptomatologia de care suferă, acesta va putea pune un diagnostic. În cazul în care este vorba de un medic de familie, diagnosticul stabilit de către acesta va trebui confirmat de consultul de specialitate al unui medic proctolog. Investigaţia nu va putea fi efectuată cât timp hemoroizii sângerează, pentru a nu risca agravarea simptomatologiei.

Care sunt cauzele sângerării hemoroidale?

Cauza este fisurarea pereţilor vaselor de sânge de la nivelul canalului rectal. Hemoroizii desemnează inflamaţiile de la nivelul venelor anorectale care au capacitatea de a mări cu până la de 20 de ori diametrul acestor vene. La un moment dat, pereţii acestor vase de sânge  vor ceda din cauza presiunii prea mari şi vor apărea fisuri sau se vor rupe, în cazuri grave, provocând hemoragii anale. Acestea sunt de o gravitate mai mare decât sângerările hemoroidale.

Este adevărat că pereţii vaselor de sânge sunt elastici, însă dilatarea are o limită şi după ce cantitatea de sânge care ajunge în zona afectată depăşeşte această limită, presiunea exercitată va deveni prea mare, iar peretele se va fisura. Consecinţa va fi, bineînţeles, sângerarea.

Criza hemoroidală şi durerea

În cazul unui pacient care s-a mai confruntat cu hemoroizii, sângerarea acestora este un eveniment cu care s-a obişnuit în cadrul desfăşurării de crize hemoroidale şi nu îl preocupă foarte mult. Motivul este faptul că o criză hemoroidală este însoţită şi de dureri cumplite care, deseori, sunt asociate ca intensitate cu cele provocate de litiaza biliară sau renală, despre care se ştie că sunt insuportabile. Uneori, spargerea hemoroidului este benefică pentru sănătatea pacientului, deoarece va favoriza diminuarea presiunii din canalul rectal şi diminuarea durerilor.

De regulă, organismul reacţionează ca atare, în cazul spargerii hemoroizilor când apar dureri extreme la defecaţie, şi provoacă o constipaţie fiziologică în cadrul crizelor hemoroidale.

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Fără voturi