Bypass-ul gastric

Indicaţiile bypass-ului gastric

Bypass-ul gastric este indicat pentru pacienţii care suferă de obezitate morbidă avansată (persoane cu indicele de masă corporală mai mare de 50), acele persoane care necesită o reducere semnificativă a excesului ponderal, ȋntr-un timp relativ scurt.

De asemenea, pacientul ideal pentru efectuarea acestei proceduri chirurgicale bariatrice suferă de obezitate de cel puţin 5 ani, nu a ȋntâmpinat probleme cu alcool sau afecţiuni de ordin psihiatric netratate, cum ar fi depresia, şi are vârsta cuprinsă ȋntre 18 şi 65 de ani.

Ce este bypass-ul gastric?

Prin intermediul procedurii de bypass gastric, alimentele vor ocoli o mare parte din intestin, iar absorbţia lor va fi, astfel, mult redusă. Intervenţia chirurgicală constă ȋn crearea unei derivaţii (bypass) ȋntre stomac şi partea terminală a intestinului subţire, astfel fiind creată o secţiune alternativă ȋn care nu se va produce absorbţia alimentelor.

Practic, procedura chirurgicală implică transformarea stomacului ȋntr-un saculeţ de dimensiuni reduse, transformare asociată cu o derivaţie a alimentelor distal la nivelul intestinului subţire. Astfel, această intervenţie chirurgicală, va determina o restricţie a cantităţii alimentelor ingerate de către pacient şi o cale de diminuare a absorbţiei acestora la nivelul intestinului subţire.

Deocamdată, procedura de bypass gastric se realizează numai pe cale laparoscopică, utilizând metodele minim invazive.

Desfăşurarea procedurii de bypass gastric

Operaţia constă ȋn capsarea părţii superioare a stomacului, acesta fiind transformat ȋntr-un săculeţ superior de aproximativ 15-20 ml şi un stomac inferior. Mai mult, intestinul subţire va fi ȋmpărţit la 50 de cm de la nivelul duodenului, fiind adus la acest săculeţ de care va fi cusut. În acest mod, se va crea un circuit in formă de Y al cărui beneficiu va fi legat de gradul absorbţiei alimentelor ȋn organism.

Bypass-ul gastric va funcţiona ȋn felul următor: pacientul poate să mănânce cantităţi mici de alimente solice, alimente care vor fi evacuate ȋn intestinul subţire, fără, ȋnsă, a mai ajunge ȋn zonele de absorbţie maximă a acestuia. Faptul că bolul alimentar evită o porţiune de intestin este unul foarte benefic pentru pierderea execsului ponderal, astfel, fiind absorbite mult mai puţine calorii. Din intestinul subţire, alimentele vor ajunge ȋn colon, iar resturile nedigerabile vor fi eliminate, astfel, digestia fiind completă.

Avantajele bypass-ului gastric

  • În urma abordului laparoscopic, se poate pierde aproximativ 65-80% din excesul ponderal ȋntr-un interval de timp cuprins ȋntre 1 şi 4 ani de la intervenţia chirurgicală. Cei mai mulţi dintre pacienţi afirmă că, ȋn primul an de la operaţie, au reuşit să slăbească extrem de uşor.
  • După intervenţie, este posibilă ameliorarea anumitor condiţii medicale asociate cu obezitatea, printre care se numără hipertensiunea (ameliorată la 70% dintre pacienţi) boala de reflux gastroesofagiană, durerile de spate şi cele articulare şi apneea obstructivă ȋn somn.
  • Alte afecţiuni asociate obezităţii cum ar fi trombolismul venos şi edemul picioarelor dispar ȋn totalitate, ȋn urma unui bypass gastric.
  • După intervenţia de bypass gastric s-a constatat ȋmbunătăţirea simptomatologiei diabetului zaharat ȋn proporţie de 90%, glicemia putând să scadă fără medicaţie, boala putând chiar intra ȋn remisie.

Perioada postoperatorie şi recuperarea după intervenţie

În primele zile după operaţie, pacientul va putea consuma lichide, evitând, ȋnsă, lichidele dulci (acestea sunt absorbite rapid, apărând vărsături, diaree, transpiraţii – sindromul dumping), ulterior alimente semisolide, urmând, apoi, ca după, circa 3 săptămâni, alimentele să poată fi mestecate şi ȋnghiţite. Este recomandat ca la alimentaţia naturală să fie asociate şi produse care conţin săruri alimentare şi vitamine din cauză că, bypass-ul fiind o intervenţie de derivaţie intestinală, poate apărea, ȋn timp carenţa acestora.

După intervenţie, este posibil ca energia fizică a pacientului să fie redusă, din cauza restricţiilor alimentare şi a stării generale postoperatorii. Pentru o recuperare a nivelului energetic normal, poate fi nevoie de o perioadă de aproximativ 3 luni.

Rezultatele intervenţiei de bypass gastric persistă mulţi ani după intervenţie.

Pentru o monitorizare optimă a procesului de slăbire, după intervenţia chirurgicală, va fi necesară o colaborare bună a pacientului cu medicul. Scopul este o pierdere treptată a kilogramelor ȋn plus, fiindcă slăbirea este un proces gradual, iar scăderea ponderală rapidă poate crea riscuri majore pentru sănătate.

Cum apreciaţi informaţiile de pe această pagină: 
Medie: 3.5 (32 voturi)